Noi suntem, din păcate, cele care ne jucăm… de-a iresponsabilitatea! Statul e scos din calcul, am obosit să sper că se va schimba ceva. România e încă țara în care femeile se tem să meargă la medic. De frică, de rușine, din neglijență, din cauza banilor, de sila sistemului de sănătate, sunt 1.000 de motive. Nimic n-ar trebui să ne scuze indiferența! Dacă am înțelege că o ecografie făcută la timp, un consult la medic sau o mamografie ne pot salva viața, cred că altfel ar sta lucrurile. Cancerul de sân e o boală perversă, n-are răbdare cu noi. Nu-i pasă să suntem tinere, sau că avem 60 de ani, că avem copii, că n-avem, că suntem fericite sau dimpotrivă, și nici că statul nu investește în prevenție. Te lovește și te lasă să te descurci.
“Intr-un centru privat, am undeva la 3, 4, 5 cancere pe săptămână. Deci vă dați seama ce înseamnă frecvența cancerului într-un centru specializat cum este Oncologicul București, Oncologicul Cluj. Nu prea se mai face statistică de foarte mulți ani în România. În 2012, 2013 datele arătau că una din 8 femei are cancer la sân.” – Dr. Nicolae Cristian Florin, medic radiologie și imagistică medicală
Mi se strânge stomacul când mă gândesc că într-un singur cabinet din București, în fiecare săptămână 3, 4, 5 femei află că au cancer. Pentru unele atunci începe lupta, pentru altele e prea târziu…
“Costurile sunt foarte mari. Nu atât materiale cât sunt cele emoționale, psihologice. Am avut un caz: după trei luni de zile de la diagnostic, un cancer fără metastaze în axilă a ajuns în metastaze în ganglioni, adică s-a agravat, fiindcă lucrează subconștientul. Faptul că te gândești că acolo ai ceva, ai o problemă, nu știi cum să o rezolvi, nu știi cum să găsești cel mai bun chirurg, cel mai bun oncolog, nu știi ce să faci: se începe cu oncologie, se începe cu chirurgie, după aceea, de ce să fac radioterapie, îmi cade părul, râmân fără sân… Nu avem psihologi în echipa noastră, afară sunt o echipă, acolo intră toți în cabinet. Psihologul este alături de pacientă de când a ieșit din cabinetul meu de la ecografie, până ajunge la mamografie, psihologul stă deja de vorbă cu pacienta. Îi spune că are o viață înainte, n-o să rămână handicapată.“ – Dr. Nicolae Cristian Florin, medic radiologie și imagistică medicală
M-am întrebat ce simte o femeie când medicul se uită-n ochii ei și-i spune că are cancer. Cum să gestionezi atâta durere, atâta frică, de unde-ți găsești resursele să mergi mai departe? Eu n-am găsit răspunsuri pentru că nu am și nu cred că avem, ca popor, o educație în acest sens, deși multe dintre noi știm tot ce mișcă în domeniul acesta. În 2016, în România, cancerul încă se simte ca o condamnare la moarte. Dar nu e așa! Trebuie să ne schimbăm mentalitatea, trebuie să înțelegem un lucru: cancerul de sân se vindecă dacă e descoperit la timp.
“Cancerul se poate diagnostica într-un stadiu mic ca și dimensiuni 1,5 – 2 cm, cancer care poate să fie tratat atât printr-o mică incizie cu păstrarea sânului și ulterior, depinde de caz, putem face, sau nu, terapie oncologică și radioterapie.” – Dr. Nicolae Cristian Florin, medic radiologie și imagistică medicală
Să nu credeți că eu am intrat cu inima deschisă în cabinet, deși sunt la a doua ecografie în ultimii 5 ani. Am văzut atâtea vieți distruse de boala asta cumplită încât mi-am dat seama că: “n-o să mi se întâmple tocmai mie”, nu funcționeză. Chiar dacă nu ai antecedente în familie, chiar dacă nu ai simptome, chiar dacă ești tânără TREBUIE SĂ MERGI LA MEDIC.
“Din statisticile colegilor noștri din țările europene care au început screeningul de cancer mamar în populație se pare că este egal atât în populația cu risc, cât și în cea fără risc și atunci toate femeile trebuie să-și facă investigații. Nu sunt de acord cu prostia aceasta promovată pe bani grei, palpați-vă sânul ca o să vă simțiți cancerul. Am persoane cu cancer la care nu se simte nimic. Când se simte, cancerul este deja dur, lemnos și este un stadiu 3, 4.“ – Dr. Nicolae Cristian Florin, medic radiologie și imagistică medicală
Nu vi s-a facut frică? Mie da… În România 36 la sută dintre româncele diagnosticate cu cancer la sân mor, media europeană fiind de 29 la sută. Cam așa arată cifrele și din păcate în țara noastă nu există un program național de screening pentru cancerul de sân, cu atât mai puțin vreun interes al autorităților în această direcție. Știu, nu aste e normalitatea, dar nu ne putem lăsa în grija lor.
“A doua problemă în România este existența centrelor de Radioterapie. Sunt câteva, iar aparatele sunt foarte puține pentru a putea rezolva numărul foarte mare de cancere. Radioterapia chiar face minuni, rolul ei este de a steriliza regiunea de unde s-a scos tumoarea, cu șanse mari de supraviețuire.” – Dr. Nicolae Cristian Florin, medic radiologie și imagistică medicală
Pentru început trebuie să vă faceți o programare la medic. Eu am mers la imagist, pentru o ECOGRAFIE 2D ceva mai complexă, cu tot cu ELASTOGRAFIE. Elastografia aceasta este practic un soft care deosebește tumorile maligne de cele beningne. Nu doare, nu durează mult, nu implică niciun fel de risc. Împreună, ecografia și elastografia au cele mai bune rezultate în depistarea cancerului de sân, plus că reduc procentul de biopsii. Dacă mergeți la ecografie cereți să vi se facă și elastrografie.
“Elastografia se poate face în același timp. Am avut situații când mi s-a spus, nu mi-a făcut elastografie pentru că era ocupat medicul. Nu e adevărat, elastografia este un soft, atașat softului de 2D ecografic normal, se apasă un buton și apare softul pe ecran. Aici intervine partea cealaltă a lucrurilor, faptul că nu ești om, ca medic. Și dacă pacienta nu are bani foarte mulți, nu mi-e greu să apăs un buton să văd că acolo este ceva.” – Dr. Nicolae Cristian Florin, medic radiologie și imagistică medicală
În situația în care aveți pe cineva în familie cu antecedente, prima ecografie trebuie să o faceți la 24 de ani. Altfel la 30 de ani este obligatoriu. Eu, de exemplu n-am avut pe nimeni în familie bolnav de cancer și cu toate astea la 27 de ani mi-am facut prima ecografie. Deci o puteți face și mai devreme.
Mai sunt și alte situații speciale:
- Sunt femei tinere care fac tratamente hormonale pentru a rămâne însărcinate, iar hormonii estrogeni sunt foarte periculoși pentru sân. În cazul lor ecografia, măcar o dată pe an e obligatorie.
- Ca factori de predispoziție pentru cancerul la sân ar fi mentruația foarte devreme, sub 12 ani, sau o menstruație târzie, peste 14, 15 ani.
“Risc înseamnă că femeia are în familie pe linia mamei, mama, surorile mamei sau mama mamei, cancer de sân. Atunci riscul lor este undeva de 72 la sută de a face cancer, fiindcă se transmite genetic pe cromozomul 17, sânul și ovarul. Lucrurile acestea sunt dovedite. În primul rând aceste femei ar trebui să vină.” – Dr. Nicolae Cristian Florin, medic radiologie și imagistică medicală
Mamografiile se fac la 40 de ani la femeile care au în familie cazuri de cancer de ovar sau de sân și la 45 de ani la restul.
“Cancerul, din momentul în care a pornit nu mai poți să-l dai înapoi, trebuie să-l rezolvi chirurgical. Este cancerul in situ, cancerul care n-a reușit să penetreze membrana bazală și-l poți diagnostica doar prin mamografie și cea mai bună mamografie la ora actuală este MAMOGRAFIA DIGITALĂ CU TOMOSINTEZĂ. Este importantă pentru că pune diagnosticul precoce de cancer. Ce arată ea? Ne face compresia sânului în 4, 5 centimetri și ulterior, datorită softului, noi putem felia sânul. America se luptă de doi ani de zile să includă acest tip de mamografie digitală cu tomosinteză în screeningul lor, deoarece îl vezi într-un stadiu incipient și atunci tratamentul este foarte simplu. Și din punct de vedere financiar, costurile sunt foarte mici.” – Dr. Nicolae Cristian Florin, medic radiologie și imagistică medicală
Mi-a explicat doctorul Nicolae că sunt femei care refuză mamografia de teama radiațiilor. Nu e cazul…
“Un zbor de aici până-n America reprezintă o doză standard pe care o putem lua făcând niște investigații radiologice. Zburăm foarte mult, dar noi nu ne gândim niciodată că acolo ne iradiem sus. Asta explicam cu piloții, geamul acela de la avion, nu se poate face foarte gros pentru că plumbul e greu și este și foarte scump să-l faci în foiță și atunci ei ies foarte devreme la pensie, la 45 de ani pentru că sunt bolnavi. Eu am fost foarte supărat când am auzit discuțiile acelea, că de ce să le plătim pensii piloților. Ei merită lucrul acesta, ei duc 200, 300 de oameni în viață dintr-o parte într-alta și ei se iradiază. Mulți fac leucemie, mulți fac bolile acestea de sânge post-iradiere, sau cancere de prostată la bărbați. Radiația cosmică care este foarte puternică. Alt exemplu: doza pe 7 zile pe care o primim de la fondul natural este exact cât avem la o mamografie. Deci noi ne iradiem 7 zile mergând pe stradă exact cât luăm din doza pentru mamografie.” – Dr. Nicolae Cristian Florin, medic radiologie și imagistică medicală
“Iarăși este mitul acesta american, alăptați până la 2, 3 ani . Este o prostie. În sarcină, în lactație volumul sânului crește de 4, 5 ori, el… el pur și simplu înflorește și atunci avem estrogeni care acționează pe o plajă mult mai mare de țesut. Țesutul nou, acesta embrionar, este foarte ușor influențabil atât la radiații, atât la stres, atât la factorii de mediu. Deci tumorile acestea embrionare sunt mult mai agresive decât restul. Ce-am avut ca și cancere în lactație sau în sarcină vă spun foarte sincer că șase, opt luni nu le-am văzut iar evoluția a fost foarte agresivă.” – Dr. Nicolae Cristian Florin, medic radiologie și imagistică medicală
O altă noutate, pe lângă MAMOGRAFIA DIGITALĂ CU TOMOSINTEZĂ care depistează chiar și tumorile foarte mici este ECOGRAFIA CU SUBSTANȚĂ DE CONTRAST SONOVUE.
“S-a luat și premiul Nobel pentru acest lucru. Este un gaz învelit într-o membrană intraproteică, care se injectează intravenos și 8 minute mă pot uita din punct de vedere vascular pe leziunea suspectă. Tumorile benigne au un anumit tip de captare vasculară, de captare a substanței de contrast. Tumorile maligne au alt tip și se vede foarte bine. Ecografia cu SonoVue încearcă să înlocuiască investigațiile acestea mamut, tomografice, chiar și RMN-ul, care sunt chiar și foarte scumpe și incomode pentru foarte multă lume.”– Dr. Nicolae Cristian Florin, medic radiologie și imagistică medicală
Mijloace avem la dispoziție să depistăm cancerul, încă puțină responsabilitate și suntem pe drumul cel bun.
În schimb, nu pot să nu mă gândesc că sunt femei care nu-și permit să facă nici cele mai banale investigații, iar cei care ne conduc își plimbă laptopurile zâmbind prin Parlament și ridică din umeri când sunt întrebați despre programele naționale de sănătate. Cam aici suntem. Pe ele cine le ajută?
Să vă fie de folos! Aștept sa-mi spuneți cum sunteți după control! Dr. Nicolae, mulțumesc! A fost o plăcere!
sursa: lorenaburlacu.ro