Cearcane

0

Cearcanele sunt o problema cosmetica importanta pentru ca ne pot afecta la orice varsta si ne dau un aspect obosit, uneori chiar trist.

Tipuri de cearcane:

Din experienta mea exista mai multe tipuri de „cearcane” unele chiar gresit considerate asa, iar aparitia lor are cauze si tratamente diferite.

Cearcane de conformatie sau genetice

O parte din noi ne nastem cu o orbita mai mare si cu un muschi orbicular subtire. Daca si pielea din jurul ochilor este subtire sau foarte alba acest tip de cearcane se vede devreme, uneori din copilarie.

Aspectul de oboseala creste odata cu varsta pentru ca se resoarbe si din grasime, si se lasa progresiv muschii orbiculari si pielea.

Cearcane de culoare

Culoarea usor vinetie a pleoapelor care initial apare la oboseala sau cand suntem bolnavi si  devine in timp permanenta.

Se vad mai devreme la cei cu piele transparenta (alba si subtire) dar se datoreaza unor probleme de circulatie locala. Vase mai fragile sau drenaj deficitar, pierd hemoglobina in tesut. Aceasta se oxideaza in hemosiderina care da culoarea maro si se vede prin transparenta pielii. Intensitatea culorii creste la cei care nu beau destule lichide, care nu consuma fructe si legume proaspete, care fumeaza mult si care stau in aburi sau temperaturi extreme.

Pungi sub ochi

Sunt impropriu denumite cearcane acestea sunt date de acumularea de limfa in pleoapa inferioara. Acestea apar si dispar la inceput, apoi devin cronice, devin fibroase si nu mai dispar.

Sunt cele mai inestetice, cel mai greu de tratat si cele care pot avea cele mai multe cauze medicale. Pot ascunde boli renale, alergice, tiroidiene, circulatorii dar si sinuzite, rinite, deviatii de sept, etc. Alteori se pot agrava din aceiasi factori ca cearcanele de culoare sau genetic putem avea pe zona o circulatie limfatica lenesa sau insuficienta.

Variante de tratament

Pentru tratamentul sau estomparea cearcanelor consultul dermatologic este esential.

Mai mult chiar, avem nevoie de un dermatolog cu experienta mare in tratamentul cearcanelor si care dispune de toate mijloacele de tratament deoarece este o zona delicata, cu risc, si vad adesea erori grave. Oricum o luam, reprezinta o problema cronica pentru care primul tratament nu este niciodata si ultimul.

In cadrul consultului, medicul stabileste tipul cearcanelor: cercane de conformatie, de culoare, pungi sub ochi sau cearcane mixte – combinatii ale celor dinainte.

Schema de tratament se hotaraste dupa cauza aparitiei cearcanelor, tipul lor, dar si dupa modul de viata si bugetul pacientului:

1.Cearcanele de conformatie: se umplu cu acid hialuronic.

Cu cat incepem mai devreme tratamentul cu atat mai bine. Vom avea rezultate mai bune cu cantitati mai mici, deci riscuri si costuri mai mici. Trebuie sa alegem foarte atenti acidul hialuronic, foarte moale, usor de modelat, sa nu faca deloc compresie. Este mai scump decat cel folosit la riduri, dar rezultatele se mentin, initial cam 2 ani, apoi timpul de efect creste. Insist pentru experienta medicului si calitatea acidului.

Recomandarea si rugamintea mea, ca medic cu o experienta de peste 20 ani, este sa NU apelati la solutii „definitive” caci efectele adverse sunt frecvente. Siliconul, alte substante sintetice, chiar grasimea proprie, pot granula, pot migra sau pot sa fie plasate gresit… definitiv. Putem avea noroc, e drept, dar oricum trecerea timpului ne modifica, fata coboara, muschiul se lasa, grasimea se resoarbe ca si osul. Cu acid hialuronic vom completa la cativa ani, de fiecare data insa cat si unde o sa fie nevoie.

2.Cearcanele de culoare se trateaza cu laser special Dye, uneori combinat cu radiofrecventa ablativa si cu creme dermatocosmetice. Alte tratamente ca peelingurile sau injectari nu prea aduc rezultat. Si aceste tratamente se vor repeta la cativa ani.

3.Cearcane mixte sau „gavane” vinetii: se trateaza intai culoarea si apoi se umplu, daca nu putem face ambele tratamente alegem umplerea. Acidul hialuronic va reflecta lumina si atunci imbunatateste si culoarea.

4.Pungile sub ochi pot fi de doua feluri:

  • instabile: „ma umflu in anumite zile”, „ieri eram mai rau”, etc ne indeamna la prudenta. Incercam drenaje limfatice prin mezoterapie fara ac, tratarea cauzelor, eventual camuflarea lor cu acid hialuronic si cresterea fermitatii pielii prin radiofrecventa ablativa. Cu acid hialuronic incercam sa facem un suport si pentru regiunea de sub ochi si obraz, sa nu permita cearcanelor sa se mai reverse.
  • stabile 6 luni: se corecteaza chirurgical cu ajutorul medicului plastician. In cazul in care pacientul nu vrea chirurgie sau daca, de fapt, este o lipsa in etajul mediu (nu avem pometi sau nu avem grasime in pometi) apelam tot la acidul hialuronic. Uneori chiar trebuie sa combinam procedurile.

Asadar, tratamentul cearcanelor nu este unul simplu, dar cu incredere si rabdare putem obtine rezultate naturale pentru multi ani.

 

Share.

Autor

Am ales să lucrez în domeniul frumuseţii pentru că iubesc oamenii şi îmi propun, în fiecare zi, să vă fac viaţa mai frumoasă. Fiecare dintre noi are ceva special, suntem unici prin calităţile noastre umane, însă sunt lucruri pe care le putem păstra doar având mare grijă de ele şi preţuindu-le cu adevărat. Experienţa mea în domeniu şi traiectoria profesională sunt cartea mea de vizită. Dincolo de toate acestea, preţuiesc relaţia cu fiecare pacient în parte.

Lasa un comentariu